Mall e peste tot, și-n inima ta

"Afi Palace Cotroceni e inima orașului"  (Pe pagina lor de internet)
"Ieșiți din Mall-uri" se strigă tot mai des la Universitate, poate e timpul și pentru un "intrați în Mall-uri", să nu mai stăm în frig pentru ei... totul e ce facem înăuntru. Probabil că nu vom putea crea un palat Cotroceni paralel, dar e un prim pas, oricum cel mai bun loc de dezbateri e in inima orașului, nu?
Alături de militarizarea realităţii asistăm și la Mallizarea acesteia. Spatiul public e mult mai liber si mai accesibil pentru mesaje și produse comerciale decât pentru oameni care vor să discute absenta democrației sau dictatura economicului, de exemplu.
Parcursul de la societatea disciplinară, spre societatea controlului și Societatea Mall a fost foarte rapid. În Societatea Mall  ești liber, atât timp cât percepi obiectele, relațiile, natura, oamenii, societatea, în termeni economici. Există Mall-uri în care poți să-ți faci pașaport și să te căsătorești, dar asta nu e încă nimic - încet, încet totul a trecut sub cupola Mall-ului, a economicului:  natura, sănătatea, educatia, viața socială, "timpul liber", prietenia...  Realitatea e un Mall în care totul e de vânzare, inclusiv inima.
Slogane găsite azi prin Mall-uri, printre produse:
Mall e peste tot și-n inima ta
Îți vinzi timpul, cumpără măcar niște obiecte, totul e în regulă
Noua Catedrală a Mântuirii e Mall-ul
70% reducere la democrație
Vindem comunitate, așteaptă reducerile
Aici ești liber să alegi intre produse, ca la alegeri
Viața ta e la reduceri!
Cumpăr deci exist
Ai dreptul la o societate militarizată și Mallizată
Trăim în umbra Mall-lui
Solidaritatea nu poți să ți-o cumperi în Mall, vino cu noi la Universitate.
Ofertă specială! 2 în 1: PDL + USL!
Timpul tău = Banii lor
Update, la Mall în adoratie:
In seara asta s-au creat dezbateri interesante în Mall-ul Cotroceni, la Zara, H&M, Pull&Bear, etc. Am intrat în aceste magazine și am început să discutăm despre comportamentele de Mall, despre cum deja funcționează ca o veritabilă Catedrală a Mântuirii, despre ce acțiuni să mai facem în continuare, despre dezbaterea de pe liste legată de ONG-ri și partide, despre dezamăgirea ca multi care au ridicat mana și au spus că vin nu au venit, etc.
Si de câteva ori s-a intrat și în adoratie pentru unele produse...
Bineînţeles că am fost până la urmă invitați în mod insistent să ieșim din Mall (adică bruscati la un moment dat) de cei de la Tiger Security.
Va urma, nu?